Ciclism altfel ...

la mijlocul lunii iunie, anul 1996. Evident eram cu bicicleta, aşa că n-am mai aşteptat să se întunece ci am pornit repede spre casă, ca să mă apuc cât mai repede de citit. Urma să parcurg 54 km, în vremurile bune absolvam această distanţă în 3 ore și 45 de minute. Odorheiu-Secuiesc se află la o altitudine de 480 m, călătorul trebuie sa urmeze drumul pe valea Târnavei Mari spre pasul Liban, care se află la o altitudine de 1000 m. De aici mai rămân doar 20 de km până la Gheorgheni, coborând în prima fază în Suseni până la podul Mureșului, „cota” 744 m, după care urcuș ușor până „cota” 812 m. În seara aceea am răsfoit cartea pe-ndelete, studiind mai ales acele patru pagini, care tratatu „ciclofotoliul” meu.

Din câte ştiu limba română nu are un termen echivalent pentru această construcţie, aşa că am fost nevoit să inventez eu unul.

În sfârşit m-am hotărât să construiesc eu însumi un ciclofotoliu. Unelte, atelier nu aveam, așa că am început să mă interesez la comercianții velo. Nimeni nu auzise la vremea aceea de acest concept, ba mai mult, toată lumea credea ca am înnebunit, chit că toţi cei cu care vorbisem erau curioşi să vadă schiţele respective.

Elanul meu de construi un ciclofotoliu s-a mai domolit, a trecut vara, a venit toamna și a venit şi iarna fără vreun avans semnificativ. În februarie 1997 am fost înrolat în armată aşa că, timp de un an nu m-am putut ocupa deloc de acest proiect. În primăvara anului 2001 m-am apucat din nou să adun date, aveam deja la dispoziţie de această dată şi internetul. De la editarea cărții care mi-a atras atenția asupra ciclofotoliului şi până la începutul noului mileniu technologia a avansat foarte mult, între timp au apărut noi tipuri de frâne, roți, cauciucuri.

Totuşi timpul trecea din nou fără rezultate concrete şi părea că o să rămân doar cu proiectele, sau în cel mai bun caz, dacă o să reuşesc să adun bani suficienţi, o să-mi cumpăr unul gata făcut din străinătate. Iată însă că m-am întâlnit la Miercurea-Ciuc întâmplător, pe stradă cu cel care până la urmă îmi va construi mult-visatul ciclofotoliu. El era cu ciclofotoliul lui, l-am văzut de la distanță, tocmai vorbea cu cineva şi era gata de plecare. N-am mai stat pe gânduri, am luat-o la goană ca să-l ajung şi cum eram încărcat de bagaje când am ajuns la el, respiram atât de greu, încât mi-a luat mult timp să-i explic ce doresc de fapt. I-am spus că vreu să construiesc și eu unul şi am convenit asupra detaliilor tehnice. Acest lucru se întâmpla în luna octombrie. Peste două luni situația s-a mai limpezit şi a devenit clar, că aportul meu în realizarea acestui ciclofotoliu se va rezuma doar la procurarea pieselor de la alte biciclete tradiționale care au fost deja dezmembrate. Construcția a avansat foarte frumos până în primăvara anului 2006, când amicul meu Ervin, din cauza unor diverse probleme (schimbarea locului de muncä şi altele) a mai încetinit ritmul lucrărilor, dar oricum avansa încetul dar sigur. Greutăţile pe care le întâmpina erau dintre cele mai banale, dar cât se poate de serioase: nu avea aparat de sudură, trebuia să mearga la diferite ateliere pentru aceasta, dar nu avea mașină, şi tot aşa.

În primăvara anului 2007 construcția ciclofotoliului a ajuns în stadiul în care acesta putea fi deja încercat. Si iată că sosise şi ziua cea mare! Am petrecut o după amiază extraordinar de frumoasă într-o zi de aprilie, pe un platou de beton lângă gara din Miercurea Ciuc. „Utilajul” era încă nevopsit, funcționa doar o singură frână şi o singură treaptă de viteză iar șaua era alcătuită din două bucăţi de scândură, una mai lungă şi alta mai scurtă.

La sfârșitul lunii mai, când eram gata și cu vopsitul, echipa TVR de la emisiunea în limba maghiară a făcut un reportaj despre ciclofotoliu. Atunci l-am încercat a doua oară, iar peste câteva zile am „preluat marfa”. Într-o seară de vineri, în jurul orei opt, am pornit la drum spre Gheorgheni. Prietenul meu Ervin pe ciclofotoliul lui ne-a însoțit pânâ în prima comună, familia mea mă însoţea cu mașina. Până la jumătate distnţei am avansat relativ repede. Oamenii exclamau şi râdeau când mă vedeau călare pe acest vehiculul ciudat. Acest lucru se întâmplă şi în ziua de azi atâta doar, ca de-a lungul anilor m-am obișnuit deja cu acest fenomen. Când am ajuns la Sândominic se întunecase deja iar când am urcat până la Ivorul Mureșului (8 km) era deja o beznă totală. Acolo am făcut un popas, am mâncat şi o ciorbă, pentru că eram sleit de puteri. Ultimul tronson de 20 de km l-am parcurs foarte greu, dar în cele din urmă am ajuns cu bine acasă.

În acești doi ani și jumătate care au trecut de când folosesc ciclofotoliul am parcurs aproape 6 000 de km. Îl folosesc mai ales în perioada martie-octombrie, în special atunci când am de umblat pentru rezolvarea unor chestiuni cotidiene. Câteodată, dacă starea vremii îmi permite acest lucru, se întâmplă să-l folosesc și iarna. Din păcate am tot mai puţin timp de excursii dar sper că se va schimba această situație și voi avea mai mult timp liber pentru acest hobby.