Ciclism altfel ...

împreună cu tatăl meu am reabilitat o bicicletă, care deja la vremea aceea avea vreo 28 de ani, dacă vă mai amintiţi, în acea vreme piesele de schimb pentru biciclete nici măcar nu se găseau în magazine. Multe lucruri am rezolvat meşterind.

La vremea aceea cred ca eram unul din zece, care avea o bicicletă cu schimbător de viteze. Cu ajutorul acesteia am purces la descoperirea împrejurimilor, fără aripi însă pe timp de ploaie era jale...

După schimbările din decembrie 1989 au apărut biciclete second hand provenite din Europa de Vest, eu însă nu aveam bani iar părinții mei la rândul lor, din cauza inflației aveau din ce în ce mai puțini bani, totuși în ianuarie 1992 am primit cadou o bicicletă mai performantă (a costat 11 000 lei la vremea aceea). Avea trei trepte de viteză, schimbător integrat, cu roți de 28×3/8, cauciucuri subțiri. Ce mai, „zburam” cu ea, evident, numai pe unde îmi permiteau starea drumurilor. În octombrie 1992, împreună cu un prieten, am efectuat prima mare excursie. Am pedalat până peste munte spre Odorheiu Secuiesc, într-un sat care se numește Satu Mare aflat la 55 km de Gheorgheni. Planificasem o excursie de trei zile, porneam sâmbăta şi ne întorceam abia luni deoarece aveam liber din cauza alegerilor (12 octombrie 1992).

Prima pană de cauciuc am avut-o în timp ce ne întorceam de la pasul Pângrați, nu o să uit niciodată, era 4 decembrie 1992, ningea puțin dar drumul era doar umed, nu și alunecos. Eram la 12 km distanță de Gheorgheni, la orele 3 dupa-amiaza. Pe vremea aceea telefonie mobilă nu exista, traficul era foarte slab, n-am avut de ales, a trebuit să cobor muntele pe jos, alergând și împingând bicicleta. Slavă domnului am ajuns acasă înainte să se întunece de tot.

Următoarea mea excursie lungă cu bicicleta a avut loc în perioada 14-16 mai 1993. Patru băieți am pornit la drum, prin pasul Bucin spre Praid și Corund. La Corund am petrecut o zi, iar duminică, înainte de masă am pornit înapoi spre casă, dar nu pe acceași rută ci spre Odorheiu Secuiesc, Brădești, pasul Liban, Gheorgheni. În același an am mai făcut excursii mai scurte, de câte o zi.

Cea mai lungă excursie cu această bicicletă a fost însă distanţa Gheorgheni - Baia Mare dus-întors. Am pornit la drum cu prietenul meu în prima zi a lunii iulie 1994 la 5 dimineaţa. Abia terminasem cu examenele de bacalaureat şi fără să știm rezultatele examenelor în scris, bucuroși fiind că am scăpat de stres, am pornit la drum. Erau de parcurs 301 km, plănuiam să parcurgem circa 180 km în prima zi și să găsim o cazare undeva în apropierea orașului Beclean. La amiază ajunsesem la Reghin, oră la care condiţiile climaterice au devenit caniculare, oricum la şase dupa-amiaza am reuşit să ajungem în apropiere de Beclean. Ajunşi aici am decis să mergem mai departe, deorece ne simţeam încă în puteri. Întunericul ne-a prins abia la Dej. Pe valea Someșului erau însă atât de mulți țânțari, încât nu puteam opri acolo, că ne mâncau de vii. Tovarăşul meu de drum a pomenit de niște rude la Târgu Lăpuș. Am hotărât să înnoptăm la ei. Consultând harta, care era copiată la xerox dintr-un atlas rutier, se vedea că mai aveam mult de mers, colac peste pupăză la Gilgău trebuie să părăsim valea Someșului, şi să mai urcăm nişte dealuri. Am ajuns într-un final, dimineața la ora 2:30.... După un mic şoc, gazdele noastre s-au repliat rapid şi ne-au invitat înăntru. A doua zi, după micul dejun am hotărât să mergem să facem o baie în râul Lăpuș. Meritam un pic de relaxare dupa cei 249 km parcurşi în ziua precedentă. Aşa încât am pornit spre Baia Mare abia după orele 3 după-amiaza. Cei 52 km care ne despărţeau de ţel erau floare la ureche în comparaţie cu distanţa parcursă în ziua anterioară. Aflaţi la Baia Mare, în a treia zi a excursiei am hotărât să facem o incursiune valea Lăpușului, zis şi făcut. De data aceasta însă am purces pe jos, urmând ca în două zile, să parcurgem pe jos circa 60 km, petrecând nopţile între dealurile de pe lângă cheile Lăpușului. După întoarcerea la Baia Mare, unde eram cazaţi la rude, am hotărât ca, în după amiaza zilei de miercuri să o luăm înapoi spre casă, pe ruta deja bine cunoscută. Noaptea ne-a prins la Târgu Lăpuș, iar zorii zilei de joi ne-am continuat drumul spre casă. La miezul nopții eram în fața blocului în Ghorgheni. În ciuda faptului că Baia Mare e la o altitudine mai mică cu 500 m decât Gheorgheniul drumul spre casă a fost mai scurt cu două ore. S-a adeverit zicala conform căreia „Și caii obosiți trag mai tare spre casă” ... .

În toamna anului 1994 mi-am cumpărat la Debrecen (Ungaria) o bicicletă Mountain Bike, model care era pe atunci în mare vogă. Am dat 430 000 lei pe ea, banii mei economisiți de-alungul unui an întreg. Plănuiam să parcurg tot drumul până acasă cu bicicleta proaspăt cumpărată. Zis şi făcut. În prima zi am ajuns până la Oradea, trecând granița relativ ușor, distanța de parcurs dintre cele două orașe fiind abia de 66 km. A doua zi am reuşit să ajung până în Cluj, percurgând 153 km. Nopțile mi le petreceam la rude. Pentru ultima zi rămânea de parcurs o distanță de 202 km, ceeace nu era imposibil, dacă vremea nu s-ar fi răcit brusc și n-ar fi început să plouă. Până la Reghin, via Apahida, neavând echipament corăspunzător, am ajuns ud leoarcă. Acolo m-am hotărât sa iau trenul, pentru că nu erau speranţe legate de îmbunătăţirea vremii. Numai că am sosit pre târziu la gară, trenul plecase cu 12 minute mai devreme, iar culmea, ploaia tocmai se oprise. Următorul tren era abia peste 4 ore așa că am hotărât să pedalez mai departe. După o oră iar a început să plouă, oricum am ajuns la Deda cu două ore înaintea trenului.

Am convenit cu personalul gării în privinţa transportului bicicletei, aceasta putând fi transportată împreună cu mesageria, zis şi făcut. Am cumpărat biletele necesare, abia aşteptam să mă urc în tren să mă încălzesc niţel, eram ud loarcă, pe munții inconjurători era deja zăpadă, în sfârșit soseşte şi trenul, mă urc în tren, ce credeţi, era încălzire în vagoane? Nici poveste. Nici nu mai știu cum am rezistat în acele trei ore pe tren până am ajuns la Gheorgheni, nu am răcit, și slavă Domnului nu m-am ales nici cu sechele.

Până în 2007, când am folosit bicicleta cumpărată în Ungaria am parcurs mai bine de 40 000 km cu ea. Am amintiri memorabile din cei 13 ani de folosinţă. În vara anului 1999 am făcut turul Transilvaniei, la al cărui final am ajuns și la Călimănești-Căciulata, pe 11 august fiind martorul eclipsei totale de soare la Râmnicu Vâlcea. Lungimea totala a traseului a fost de 1327 km iar ruta a fost următoarea: Gheorgheni - Lacu Roșu - Bicaz - Poiana Largului - Vatra Dornei - Pasul Prislop - Borșa - Pasul Gutin - Baia Mare - Marghita - Oradea - Băile Felix - Oradea - Cluj - Turda - Alba Iulia - Sebeș - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeș - pasul Bran-Rucăr - Brașov - Sfântu Gheorghe - Tușnad - Miercurea Ciuc. Pe 13 august 1999, ajunşi aici am fost nevoiţi să luăm trenul. Plouase toată ziua şi cu toate că eram dotaţi cu un echipament destul de bune anti-ploaie nu mai aveam resurse pentru ultimii 56 km.

Începând cu anul 2000 am folosit bicicleta mai mult în interes de serviciu, din păcate n-am mai efectuat atâtea excursii, dar sper ca într-o bună zi să revină vremurile acelea.

Sunt întreprinzător particular, confecţtionez rame pentru tablouri, preiau și predau comenzi în trei magazine din Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Toplița, judeţul Harghita.

Sunt pasionat şi de sistemele de energie alternativă. În anul 2006, am reuşit finalizarea montării unei instalaţii care captează şi transformă energia solară pe acoperişul casei în care locuim satisfăcând astfel necesităţile de apă caldă menajeră a gospodăriei noastre. Am visat 5 ani la acest proicet şi iată că a devenit realitate. Iată cum se împlinesc visurile.

Îmi doresc ca într-o bună zi să intru în posesia şi unui ciclofotliu cu trei roţi (Trike).

Sunt căsătorit, am un băieţel şi am în soţia mea un susţinător de nădejde al tuturor acestor proiecte neconvenţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Zoltán Tenger